Și răbdarea are o limită...

                          Un bărbat e adus în fața judecătorului pentru că a omorât-o pe soția lui.
 - Fapta dumneavoastră e abominabilă. Dacă vreți ca tribunalul să nu vă condamne la închisoare pe viață, trebuie să ne expuneti motive  plauzibile, care să vă poate reduce pedeapsa.
 - Domnule judecător, soția mea era așa de proastă încât nu am putut să mă controlez ș am aruncat-o de la balcon.
- Declarația dumneavoastră este nemaiauzită și dacă nu doriți ca jurații să vă condamne înainte sa continuăm procesul trebuie să aveți argumente cu adevărat plauzibile.
- Păi să vă povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje la ultimul etaj si la parter locuieste o familie de pitici. Parintii au 1 metru si copiii, cel de 12 ani 70 de cm si cel de 14 ani are 90 de cm . In ziua respectiva, i-am spus soției:
- E teribil sa fii pitic. Saracii vecini de la parter, toti sunt asa mici!
- Da, răspunde soția sunt o adevărată specie de ”pirinei”.
- Pigmei ai vrut să spui !
- Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele și de la care se alege cu pistrui.
- Aia se numește pigment.
- Mă lași ? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.
- Ala se numește pergament.
- Cum poți, dragă, sa fii asa de incult? Pergament e când un scriitor publică o parte din ce a scris.
- Domnule judecător, vă închipuiți că mi-am înghițit cuvântul "fragment" ca să nu mai continui discuția asta aberantă. M-am așezat pe fotoliu și am luat un ziar sa-l răsfoiesc. Nici nu m-am așezat bine că apare soția mea lângă mine cu o carte în mana și îmi spune:
- Uite, dragă, asta e ceea ce scrie un scriitor și se numește carte, dacă nu aveai idee ce e aia. Ia și citeste Veranda de la Pompadour. Iau cartea în mana și îi spun:
- Draga mea, asta e o carte în limba franceză, Marchiza de Pompadour, nu trebuie să interpretezi numele în româna.
- Asta e bună, dragă, îmi dai tu lecții de franceză, mie care am făcut meditații cu un vector de la facultate!
- Ala nu se numeste vector, se numeste lector.
- Ești prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.
- Ala a fost Hector și era troian. Hector e unitate de măsură a suprafeței, blegule.
- Ala e... hectar draga mea.
- Mă uimești cu incultura ta. Hectar e o băutură a zeilor.
- Se numeste nectar, spun eu, oftând din adâncul sufletului.
- Habar nu ai, eu știu sigur că era și o melodie pe tema asta pe care o cântau două prietene în duo.
- Nu se spune duo, se spune duet.
- Mă scoți din sărite, cum dracu de ești așa de încuiat? Duet e cand doi bărbați se bat cu săbiile!
- Ala se numește duel.
- Pe dracu, duel e gaura aia neagră din munte de unde apare trenul.
 - Domnule judecător, aveam tunel pe limbă, dar am simțit că mi se face negru în fața ochilor și nu m-am mai putut stăpâni și am aruncat-o pe geam.
 Liniște în sală...
Judecătorul ia ciocănelul de pe masa, lovește cu el puternic și spune:
- Ești liber, a fost un caz clar de... legitimă apărare !. Eu o aruncam deja de la Hector...

Sursa:
 Salvează râsul românesc! www.FunkyDonkey.ro & www.Facebook.com/Bancuri