Se afișează postările cu eticheta umor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta umor. Afișați toate postările

marți, 12 mai 2015

Umor negru (III)

 1. O fabulă:
Autor: George Topîrceanu 

Microscopică 

Când pleca odată la război un om,
I-a strigat o cioară dintr-un vârf de pom:
- Du-te la bătaie, pentru ţară mori,
Şi-ţi va da nevasta un copil din flori.
Omul,
Auzind acestea, n-a mai vrut să plece,
Deci a fost la urmă, fiindc-a dezertat,
Condamnat la moarte şi executat.

Cine crede tot ce-i spui
Este vai de capul lui.
***

La ghicitoare

Plimbându-se printr-un bâlci, un bărbat ajunge la cortul unei ghicitoare. Gândindu-se că se va amuza, intră în cort şi se aşază.
- Văd că eşti tatăl a doi copii... - spune ghicitoarea, privind în globul de cristal.
- Aşa crezi tu! Sunt tatăl a trei copii! - replică dispreţuitor bărbatul.
- Asta s-o crezi tu! - spune ghicitoarea.

 ***

Indiscreție

 – Ce ai păţit la ochi ?
 – Era să mi-l scoată ginerele meu cu o andrea ...
– În timp ce tricotai ?
– Nu, în timp ce mă uitam prin gaura cheii ...

vineri, 8 mai 2015

SCURTISSIME (umor)

Umorul nostru cel de toate zilele


- De adevărata valoare a unui lucru îti dai seama abia dupa ce ai rămas fără el. Hârtia igienică de exemplu...
- Bărbatul este ființa, care mai degrabă ar muri pentru femeia iubită decât să traiască cu ea!
- Culmea ghinionului: Să te așezi pe o căruță cu fân și să-ți intre acul în fund!!
- Singura dată când politicienii spun adevărul este atunci când se fac mincinoşi unii pe alții!!
- Nevasta mea susține că sunt prea curios, cel putin aşa scrie în jurnalul ei secret...
- Mi-am cumpărat cel mai grozav câine de pază. De trei zile mă chinui să intru-n curte...
- Dacă beau alcool, sunt alcoolic. Dacă beau Fanta, sunt fantastic?
- Îmi taie azi unu' calea la semafor, îmi frânează în fata și apoi îmi ocupă și locul de parcare la supermarket. Colac peste pupăză, imediat dupa aia, mașina lui mi-a murdărit cheia de vopsea..
- Politța a declarat că s-au gasit arme ascunse în spatele bibliotecii din Ferentari. Localnicii sunt în stare de șoc. Nu știau că în Ferentari există bibliotecă.
- Dumnezeu a creat cerul si pamântul. Restul a fost fabricat în China...
- Unii bărbati își iubesc asa de mult femeile lor încât, pentru a nu le uza, se folosesc de femeile altora.



vineri, 30 august 2013

Afișe și anunțuri

Umorul de calitate se întâlnește rar...Întâlnim rar și umoriști foarte inspirați. Îi admir nespus pe Caragiale și Mark Twain. Desigur există umor fin, ironie fină, acea ”pointe d`ironie”, care ne încântă...
Pe Facebook găsești umor de toate felurile: în anecdote, povestioare cu tâlc,epigrame, poezii. Unele producții sunt chiar prezentate în fotografii.
Iată două exemple:

1.Un panou de afișaj din orașul Lion-Franța


2.Un anunț amuzant:
De vânzare


Am totuși o întrebare: de ce” BRITINNICA” ?