O poezie despre proști și prostie

***
Trebuie să spun, fără să zâmbesc, că spune multe adevăruri.
Umorul nu este mereu vesel. Are și el momentele lui de nemulțumire...

Autor: Ion Pribeagu 

De-ar fi să-i luăm pe toți la rând-
Și actualii dar și foștii-,
Cei mai deștepți de pe Pământ
Au fost întotdeauna PROȘTII.

Nu te ruga la ursitoare
Să-ți făcă-n viața ta un rost.
Mai bine urlă-n gura mare:
”Iubite Doamne,fă-mă PROST !

De ce să tragi ca la galeră,
Să-nveți atâtea fără rost?
De vrei să faci o carieră
Ajunge numai să fii...PROST.

În lumea asta cu de toate,
Unde se-nvață contra cost,
Păcat că nici o facultate,
Nu dă și diplomă de ...PROST

Avem impozite cu carul,
Dar înotăm în sărăcie.
Și ce buget ar avea statul
Dintr-un impozit pe ...PROSTIE!

Ei sunt ca iarba,cu duiumul,
Să nu-i jignești, să nu-i împroști!
O,Doamne, de ne-ar crește grâul
Cum cresc recoltele de ...PROȘTI.

Și-n lumea asta răsturnată,
Unde cei strâmbi sunt cei mai drepți
Savanții noștri mor de foame

Și numai PROȘTII sunt deștepți.

***